Soaptele ei erau cladite din milioane si milioane de taceri.Orice cuvant era un destin ce se furisa incognito in toata fiinta mea.Ma simteam imobilzat.Mi-am privit mainile tremurande.As fi vrut sa le las libere, sa ii curga pe piele in betia unei simfonii paradisiace.Orice prezent, in prezenta ei devenea o realitate perimata.Eternitati se scurgeau inexorabil, clipe sferice imi inundau celulele si carnea.Ma simteam asemeni unei erori ireductibile in fata Perfectiunii.Capruiul ochilor ei sfidau orice Adevar.Il simteam, asemeni absintului cum imi acapareaza fiinta, il simteam curgandu-mi prin vene asemeni unui lichid vital.Anihila orice ratiune, orice axioma, orice concept.Ea era vesnicia din spatele efemerului si perisabilului.Deliram…agonizam, ii cerseam identitatea mea furata.Ma privea.Asemeni unui copil ce priveste pe geam lumea.Fara pic de grotesc sau meschin.Era asemeni unui copil.Langa ea nu exista actualitate.Langa ea timpul nu avea cum ucide.Era fascinanta.O capodopera in carne si nervi.Ma inunda.Am privit-o.Probabil era o himera, o iluzie.As fi urmat-o insa oriunde.Prin spatii si galaxii, prin istorie si prin uitare.Si-a lipit buzele de pahar.Le priveam obsesiv.In ele traia insasi viata.In definitiv, ce mai era viata?
Imi reamintea de dragoste.Imi reamintea de ceva ce aparuse inainte de umanitate, ceva ce existase inainte de timp si istorie.Ceva ce existase inainte de fiinta.Era impulsul Primordial.Am vrut sa o sarut.Ma obsedau buzele ei.Rosul lor aprins.Singurul rosu autentic.Asemeni sangelui imi erau vitale.Pielea ei asemeni unui desert neexplorat.Sanii, coapsele, soldurile.Era un crez.Crezul meu.Trebuia sa o strang in brate.Era un imperativ al simturilor.Altfel as fi ramas pentru totdeauna condamnat la neputinta.M-am ridicat si m-am apropiat de ea.Ma privea dar nu contrariat.Enigmatic.In spatele capruiului ochilor ei urla mut utopia in care credeam.Utopia pe care o numesc simplu Fericire.
Timpul murise.Eu ramasesem un post scriptum.Parfumul ei se mistuia in fiinta mea.EA pleca….
