Ingeri si idioti

Am cunoscut mii de deziluzii.Am baut pana la capat cupele amaraciunii, in mii si mii de nopti senile in care somnul ramanea sedat undeva la margini de fiinta.Mi-am privit milioanele de semeni, milioanele de cadavre ce imbatraneau, milioanele de universe ce se transformau cinic in linii.Eu nu sunt altceva decat o soapta controversata,o figura geometrica schizofrenica, un cub ce se vrea elipsa, un rege ce si-a pierdut imperiul.As putea reconstrui, cred in victorii, dar ca ele sa se absolutizeze e nevoie de sacrificiu, de sange, de durere, de fanatism in imposibilitatea fiintarilor lor, cred in ultimul glont.Ce cred despre moarte?O realitate absolut de augusta, mi-e teama insa de absenta de dincolo de ea, de faptul ca as ramane singur cu constiinta mea, singur in fata completului de regrete ce le-am avut in timpul vietii.Nu exista cimitir suficient de mare ce le-ar putea ingropa.Nu exista spatiu pentru ele, universul e neputincios sa le admita in infinitul lui.In nopti paranoice ma gandeam la imposibilitate, la ireparabil, la inutilitatea unui alt maine, la cinismul cu care ne plangem mortii, la inexistenta materiei, la oamenii ce cred in ea, la oamenii ce s-au uitat pe sine.Caut, caut adanc in mine insumi, torte si steaguri, visuri si utopii, aparente si efecte, amintiri si gafe, nopti ce n-au dormit niciodata, dureri si forme, schimbari si consecvente.Caut, momentele in care am daruit, momentele in care simteam dementa sub plaga nasterii, cautam visurile carora m-am daruit si gaseam doar cosmaruri, obraji mutilati, copii costelivi, ani fragili.Simteam o foame dementa de mine insumi, de nefericire, de mainile mele amputate, de ochii mei orbi.Cautam existenta in prezent.Eu sunt incapabil de trecut.Eu sunt incapabil de a fi scop.Incapabil de a fi Fiinta.In mlastina amintirilor, urla.Urla stepe, urla siberii in urletul meu.Si in febra asta aud soaptele Ei, cea care m-a desavarsit in momentul in care mi-a spus ”buna”.Da, cred intr-o femeie.Cred in cel ce as fi in ochii ei.Cred in tandretea si daruirea unei femei.Cred in renastere.Nimic nu e mai desavarsit ca o femeie, un inger in lumea asta de idioti.In lumea asta a aparentelor, a maculaturii, in care cioburi se vor diamante, hartii inscriptionate cu cifre vor sa domine si sa se erijeze in opera.Aici, simt cum innebuneste asfaltul.O vreau pe ea ca sa-l sparga si ca deasupra lui in pamantul mutilat sa creasca miliarde de flori…Miliarde de copii, miliarde de noi destine,miliarde de ingeri si niciun idiot.Miliarde de ochi ce s-ar privi, lipsiti de necesitatea senila a infrangerilor materiale, de impertinenta idiotilor ce condamna in tribunalele socialului ingeri la moarte.Trebuie sa crucificam miliarde de isusi?Nu, trebuie sa invatam sa ne strangem in brate.Sa lasam buzele sa vorbeasca, mainile sa faureasca brate, trupuri sa vibreze inlantuite de placerea orgasmului, nu mutilitate in mii de Stalingraduri in care pentru supravietuire se practica antropofagia si nici gazate in Auschwitzuri, locuri in care alchimistii torturii suprima Fiinta…

Post scriptum

Soaptele ei erau cladite din milioane si milioane de taceri.Orice cuvant era un destin ce se furisa incognito in toata fiinta mea.Ma simteam imobilzat.Mi-am privit mainile tremurande.As fi vrut sa le las libere, sa ii curga pe piele in betia unei simfonii paradisiace.Orice prezent, in prezenta ei devenea o realitate perimata.Eternitati se scurgeau inexorabil, clipe sferice imi inundau celulele si carnea.Ma simteam asemeni unei erori ireductibile in fata Perfectiunii.Capruiul ochilor ei sfidau orice Adevar.Il simteam, asemeni absintului cum imi acapareaza fiinta, il simteam curgandu-mi prin vene asemeni unui lichid vital.Anihila orice ratiune, orice axioma, orice concept.Ea era vesnicia din spatele efemerului si perisabilului.Deliram…agonizam, ii cerseam identitatea mea furata.Ma privea.Asemeni unui copil ce priveste pe geam lumea.Fara pic de grotesc sau meschin.Era asemeni unui copil.Langa ea nu exista actualitate.Langa ea timpul nu avea cum ucide.Era fascinanta.O capodopera in carne si nervi.Ma inunda.Am privit-o.Probabil era o himera, o iluzie.As fi urmat-o insa oriunde.Prin spatii si galaxii, prin istorie si prin uitare.Si-a lipit buzele de pahar.Le priveam obsesiv.In ele traia insasi viata.In definitiv, ce mai era viata?

 

Imi reamintea de dragoste.Imi reamintea de ceva ce aparuse inainte de umanitate, ceva ce existase inainte de timp si istorie.Ceva ce existase inainte de fiinta.Era impulsul Primordial.Am vrut sa o sarut.Ma obsedau buzele ei.Rosul lor aprins.Singurul rosu autentic.Asemeni sangelui imi erau vitale.Pielea ei asemeni unui desert neexplorat.Sanii, coapsele, soldurile.Era un crez.Crezul meu.Trebuia sa o strang in brate.Era un imperativ al simturilor.Altfel as fi ramas pentru totdeauna condamnat la neputinta.M-am ridicat si m-am apropiat de ea.Ma privea dar nu contrariat.Enigmatic.In spatele capruiului ochilor ei urla mut utopia in care credeam.Utopia pe care o numesc simplu Fericire.

 

Timpul murise.Eu ramasesem un post scriptum.Parfumul ei se mistuia in fiinta mea.EA pleca….