Curvelor, cu neuitare!

Va iubesc!Va venerez!Va sunt recunoscator pentru fiecare finalizare!Dar va detest fiindca nu pot avea alaturi de voi nicio finalitate!Va recompensez de fiecare data cu generozitatea caracteristica, va imbogatesc patrimoniul spiritual oferindu-va fascicule ale nelimitarii mele dozate metodic astfel incat sa beneficiati toate in mod egalitar!Va venerez maniera in care ma mintiti, promovand imaculatul istoricului vostru, va ofer inelele luate pentru altele asemeni voua, va iau de neveste cu titlu temporar!Chiar daca toate v-ati reduce la una singura, existenta ei ar asigura perpetuarea si intr-un final suprapopularea de altele ca voi!Sunteti eterne!Insa eu sunt infinit!Sunteti perfectibile, maniera in care o sugeti uneori e pur si simplu deplorabila, mecanizati atat de tare atitudinea incat ma justific iarasi si iarasi ca am probleme cu vr’o teava si ca apa curge demonic inundandu-i pe vecini!Continui sa va acumulez, ma deversez dupa cateva minute insa imi conserv substanta si va iubesc exact asa cum meritati!Imi deveniti neveste pentru cateva ore sau cativa ani!Dar nici orele nici anii alaturi de voi nu contin clipe!Ele se scurg paralel sau independent de timp!Voi cautati, eu caut!Sunteti inutilitatile care imi punctati atat de tare viata!Va iubesc pentru asta!Va iubesc pentru maniera in care simulati si va asigur ca sunteti persuasive!Cred tot ceea ce imi spuneti!Sunt barbatul vietii voastre pana realizati ca timiditatea mea va face sa inghititi cu noduri!Si cu ochii in lacrimi, cu orgoliile secretand, va las sa va continuati drumul alaturi de prosti ce isi dau concursul in a va repara!Sunt un expert, mi-e suficienta o verificare vizuala sumara!Va fut si plecati exact asa cum ati venit!Am o placere maladiva sa contribui la largirea golului ce se ascunde in voi!Fiindca nu aveti particularitatile unei Femei!Sunteti pioni sacrificabili in deschideri, iar eu nu urmaresc nimic altceva decat sa capturez Regina!Sunt un rege, al carui regat se ascunde in spatele albastrului ochilor unei Femei!Iar voi nu sunteti altceva decat pioni ce involuntar o protejeaza!Si futute si contrariate va las sa va constatati inutilitatea!

Origini nobile si proveniente controversate

“Dupa pui de lapusan, sa nu dai cu bolovan, ca daca li-i nimeri, vai de capu’ tau a hi.Pance-s negru nu-s tagan, puiutu’ de lapusan…”

Sunt aici de milienii, inradacinat adanc in tot ce e identitar, in tot ce inseamna Romanesc.Sunt aici dinainte de Istorie, inainte de Timp.Sunt prima Idee a Providentei, Idee ce i-a fost daruit sa existe, Idee ce a perpetuat idei.Existand, in timp determinat, in Concret – existand perpetuu in Absolut…Sunt firul ierbii taiate cu coasa, asigurand prin substanta mea existenta, renascand primaverile la fel de viguros.Iar ciclul asta, imi asigura Eternitatea.Sunt Clipa si Mileniu, sunt insusi Timp.Sunt lapusan prin concept, vocatie si destinatie – sunt Roman prin Destin.Prin destinul asigurat de catre Dumnezeu.Am acces la Infinit, asemeni catapetesmelor bisericilor noastre ale caror varfuri se confunda cu Absolutul.Am sufletul de un colorit imposibil de reprodus, asemeni culorilor ce alcatuiesc un instantaneu de primavara din Tara Lapusului.Sufletul meu e o capodopera in nuante de albastru, verde, galben, violet…Sunt zambetul buzelor bunicii mele, sunt nobletea sufletului mamei mele, sunt desavarsit fiindca Desavarsirea m-a admis!Sunt ruga strabunicii mele duminicile, sunt vigurozitatea strabunicului verile la coasa.Si multumesc lui Dumnezeu, asa cum antecesorii mei o faceau prin Sfanta Cruce dinainte de masa – pentru faptul ca Exist.

“Te-ai dat mandra dracului, tu-i hi talpa iadului […] Mandra ce frumoasa esti, si cu dracu’ te iubesti, mai era una ca tine, si cu dracu’ s-ave bine”

Tu nu poti fiinta.Esti asemeni gardului ce iti imprejmuieste curtea.Degradata, fara stabilitate, fara utilitate.Fiindca “a conserva” e un verb ale carui efecte nu vor exista niciodata in tine.Esti dezolanta asemeni acoperisului casei tale.Darmat, inutil, cu tiglele pe alocuri lipsa.Ploua in tine cu stropi accizi.Esti ura, dar ura asta viscerala e la fel de sterila asemeni tie.Nu poti procrea fiindca substanta ta nu are niciun compus de Creatie.Phoenix a renascut din cenusa.Tu insa nu te poti nici macar naste din din zgura.Si atunci intreaba-te!Poti avea vocatie la renastere?Te poti reintoarce daca nu ai nici macar o geneza a plecarii?Daca traiesti asta nu inseamna ca existi.Si bacteriile si micro organismele traiesc.Ele nu fiinteaza insa.Ele nu pot exista.Cea mai mare frustrarea a ta e incompatibilitatea cu Fiinta.Vrei sa existi dar Existenta nu te admite.Ce fatalitate sordida!Sa ai aspiratii insa conditia umana sa nu te accepte!Stropul de iad ce il port in mine e absorbit intr-o mare paradisiaca!Tu porti in ochi sageti, in palme semne de razboi, in suflet un ocean de ura.Si nici macar un strop de noblete.Privirile tale canibalice demasca apucaturi antropofage!Tu nu poti da nastere!Poti doar sa iti devorezi semenii!Nu porti in brate creatie, fiindca capodopera te-a dezmostenit.Esti asemeni tencuielii casei tale!Demasti ruina.Pe buzele tale zambetele se schimonosesc.Esti o industrie a urii, industrie ce produce doar distrugere!Nu ai nimic romanesc in tine fiindca pentru a te individualiza ca unitate etnica trebuie sa ai ceva uman.Esti un lucifer care uneori nu are nici bani de tigari.Si atunci?Cine esti tu?

Reconstituire

Esti Indivizibila fiindca o alta ea te-a configurat asa!Sunt divizibil fiindca o oarecare ea m-a desfigurat!Ai o misiune si un apostolat : acela de a ma reconstitui…si acela de a propovadui Intregul!Nu vreau sa reconstitui trecutul!Vreau sa ma constitui in Prezent, in Fiinta, Fapta si Atingere!Trecutul mi-a deshidratat sufletul!Sunt o suma de erori!Tu le poti face subiectele unei amnistii!Atinge-mi buzele si canonizeaza Sarutul!Fa-ma sa uit ca exista gravitatie, fa-ma sa uit ca traiesc intr-un spatiu si plimba-ma prin galaxii si emisfere, prin Indefinit si Sublim…Lasa-ti sanii sa imi alapteze Clipele, invata-ma primele silabe, ghideaza-mi pasii si leagana-ma in brate atunci cand sufletul meu urla si ochii imi plang convulsiv!Alaturi de tine renasc…

Femei si simulacrele lor

Orice purtatoare de vagin nu e sinonimul unei femei!Exista femei si simulacre!Exista femei ce exceleaza prin gratie, noblete, boem si feminitate si exista simulacre ce sunt doar prelungiri inutile ale organelor lor genitale!Exista femei alaturi de care te simti intreg indivizibil!Si exista simulacrele lor…Pentru care unicul atribut e utilitatea practica a pasaricii lor!Niciun ciob nu poate fi un diamant…insa absolut orice ciob in care se reflecta lumina straluceste!Ma intreb daca mai exista femei autentice, femei veritabile…Traim in secolul cioburilor, nu al diamantelor…in secolul in care metalele comune au substituit metalele nobile…Traim in secolul in care fidelitatea a devenit un concept perimat, in care emanciparea a transformat potentiala mama in curva certa…Mi se spune des ca am conceptii retrograde, fiindca nu tratez egalitar femeile si barbatii!Nu e nimic mai fals!Suntem carne si nervi independent de sex!Insa exista si precepte…inradacinate in noi insine!Realitati naturale de care ne e imposibil sa ne desprindem!Ele exista dinainte de primitiv…Exista dintotdeauna!Noi suntem aceiasi independent de miile de ani ce s-au succedat!Noi nu suntem schimbati!Femeia moderna si autonoma e un concept…si atat!O sintagma!Femeia moderna…Femeia moderna e o tarfa autonoma.Lipsita de repere, lipsita de constinta familiei, lipsita de valente…Istoricul ei trebuie sa fie o paleta diversificata de dimensiuni si circumferinte, atitudinea ei trebuie sa fie lipsita de gratie si feminitate, ea nu exceleaza decat prin instinct si mercantilismul formelor…Femeia moderna e un simplu obiect sexual, e sinonimul unui prezervativ innodat dupa fiecare contact…Femeia autentica e cea care ramane aceasi independent de momentul istoric!E o suma de candid, de sublim, de inocenta, de puritate!Este stropul de gratie ce transforma orice ocean abject in noblete…Este cea care creste si educa prunci, este cea care isi strange noptile sotul in brate, este riposta unui zambet la amenintarea fiecarei lacrimi, este torta din intunericul sufletului unui barbat…Femeia autentica este afectiune si tandrete…este scut si pavaza, este Clipa si Eternitate…

Replica

Inca de la inceput ti-am simtit sufletul, o replica a unui mecanism elvetian de precizie.Forma, elementele, metalul nobil din care imi imaginam ca erai compusa, toate ma duceau cu gandul spre original.Dupa o vreme, am constatat ca erai o reproducere ieftina, pelicula de aur ce te placa a revelat metalul comun din care esti construita, forma ta slefuita in graba si finisajele superficiale…Erai atat de sclipitoare pe mana mea – o mana a carei piele a devenit reactiva la continutul tau excesiv de nichel – si totusi traiam sentimentul autenticului, erai cel mai sclipitor accesoriu pe care il aveam, cel mai de pret si cel mai nobil.Cati nu m-au atentionat!Cati nu au incercat sa imi deschida ochii!”E o replica, distinge!”Si nu am facut-o!Intotdeauna ramaneai in urma!Intotdeauna, timpul pe care il indicai nu corespundea Timpului!Diminetile, constatam absenta ticaitului!Nu mai functionai!Ce sens avea sa te reintorc incontinuu?!Complicatiile tale doar registre formale!Gradatii fara functionalitate!Rezerva ta de mers…practic inexistenta!Intotdeauna ma lasai balta…!Rezistenta ta la apa – absenta!Te-ai fi innecat chiar si intr-un pahar cu apa!Si acum ma intreb “cum as fi putut infrunta oceane alaturi de tine?!”.Si intr-o zi al unui decembrie sordid, te-am desfacut…iar inauntrul tau, un mecanism nemarcat, ieftin, oxidat, lipsit de complexitate!Un simplu click, fara nicio garnitura de etanseitate…fara un sistem conceput ermetic de inchidere!Si atunci, am realizat…ti-am dat un polish si te-am vandut primului amator de originale la preturi infime, ce te poarta si acum – asemeni mie odata – drept un accesoriu inaccesibil.Peste putin timp…stralucirea ta se va reduce la sclipiri lipsite de intensitate!Si cum va proceda el?!La fel ca mine?!Sau poate nu va distinge niciodata.…chiar si originalele se corodeaza!Depinde insa cand…

Iuda

Capruiul ochilor tai capitularzi, degetele tale ce au dezertat prostite de propaganda puerila a unui moment in care atingerile mele erau prea confuze…amintirea ta mumificata, ideea de tine ce mi se descompune in suflet…toate sunt aici, prezente !Aici pe esafodul prezentului, aici unde tranzitul spre inexistenta se produce spontan, aici unde nu mai exista nici toleranta nici regrete…Nici uman, nici boem, nici amnistii si nici gratieri…Iti simt lacrimile, grele ca argintii tradarii, zgomotul lor ce cade sec si inutil pe lemnul spalacit de picioarele atator damnati…Ce epilog senil!Tu, cea care ai imbracat vesmintele tradarii, cand eu luptam in mlastinile disperarii cu deznadejdea…Te vad degradata, buzele tale pe care nostalgia saruturilor se putrefiaza, carnea ta schizofrenica, ochii parasiti de orice forma de privire, degetele desacarnate de prerogativa atingerilor…Galbenul paranoid al zdrentelor ce au ramas din vesmintele tale imaculate, mirosul pestinential ce il emana, acumulat in clipele de penitenta dinaintea judecatii…

Reminiscentele tradarii tale, reflecta fiecare intregul ei!Iar sufletul meu iti refuza orice gratiere…Post mortem insa, sufletul tau, va cunoaste morti repetabile materializate in incarnari si reincarnari, haituite de culpabilitatea ireparabila a tradarii savarsite.

Calaul tau e Timpul…si publicul ce asista la executie Uitarea.

Roata se intoarce…zdrobindu-ti metodic fiecare os, fiecare nerv, fiecare celula – calaul Timp e indiferent la agonia ta lucida, la urletele tale ce se resimt in Cosmos, la sangele ce iti curge senilizat printre canturile podelei…

Ce-a mai ramas?!Un trup ciopartit, un intreg depesat…un les amorf a unei Iude cu forme de femeie, al carui mormant va fi o groapa perferica traind spre vesnicie iluzia unui mormant…

Proscrisii

Ma reintorc cu pasi naclaiti de agonie, spre un acasa iremediabil, un “acasa” ce mi-a sterilizat visurile…Orasul asta e ca un cimitir de campanie in care idealurile mele sunt aliniate brutal, descarnate, desufletite…Orasul asta e sinonimul Katyn-ului in care sufletul meu a fost ucis repetat, ilogic…perpetuu!Strazile lui, pasii tai, cadenta lor, memoria ireparabilului, constiinta esecului, apocalipsa ultimei clipe, agonia, regretele, atingerile, nostalgiile…Fiecare din ele s-a transformat intr-un element ce ma compune, fiecare Eu si fiecare Tu se conexeaza intr-un Noi…in nostalgia unui Noi repus in individualitatea unui Tu si Eu, fiecare purtand pe umeri proscrisi crucile unui destin ce niciodata nu ne-a apartinut…si caruia niciodata nu i-am apartinut!Ma doare si durerea se concretizeaza intr-un ecou ce urla mut in existenta ta, iti simt lacrimile ce curg despotic, le simt sarea pe buze si o sete ilogica pune stapanire pe fiecare cuvant…Si-as vrea sa te cuprind dar ceata asta compune himere iar bratele mele sunt amputate, ochilor le lipseste privirea…si nu te mai pot privi decat in ochii mintii…!Ce-a fost?!Pe langa tine se succed milioane de ei insa niciodata El, reminiscentele Intregului te bantuie…amintirile se conscriu in batalioane ale disperarii intr-un razboi imaginar…si sufletul iti tace spasit pe limba lui.Abulia se instaleaza in ratiunea ta…Reintregirea in suflet!Si arca nu mai crede in potop…

Clipe stafioforme

O alta dimineata, in care perna asta nevrotica imi reaminteste de inca o noapte interminabila…Te caut cu degete costelive pe harti nedefinite, lipsite de puncte cardinale…Esti a XI – a porunca a decalogului existentei mele, esti ultima si cea mai adanca taietura, Siberie a carei ger il simt in cea mai obscura celula…Esti Stalingradul ce mi-a decimat armatele de idealuri si acum, degradat, cu uniforma zdrentuita si epoletii rupti, stau in fata plutonului de executie.Vreau sa traiesc, da, vreau sa traiesc!Mi-e teama de Dincolo, mi-e teama ca suma actiunilor mele se va constitui intr-un rechizitoriu, iar caracterizarea nu imi va fi favorabila!”Atitudine nesincera, circumstante agravante”.Ce am sa invoc in apararea mea?!Judecatorul este impartial…apararea inexistenta!E o alta forma de justitie, iar impotriva sentintei nu mai exista nicio cale de atac!Va ramane definitiva chiar inainte de pronuntare…Iar din cel ce-a fost va ramane decat un corp inert, aruncat intr-o groapa comuna, fara cruce sau semn distinctiv…

Evazionistii

Astazi nu mai omor pe nimeni….de astazi insa am sa va tratez pe toti cu emfaza.De astazi identitatea mea ramane ura, singura mea energie in folicului careia odata convietiau Tandretea si Afectiunea.Nu meritati – fiindca nu merit!Ranile mele inca deschise…in amintirea ciobului!Mi se spune des ca tot ceea ce postez e o monografie a durerii…Poate asa este!Poate ca printre putinii care au avut vocatie la ea…am fost eu.Sunt un alchimist al ei…o cunosc sub toate formele posibile…Mi-am dedicat viata antonimului ei si…am revelat-o tocmai pe ea!Ciudat….acum constat antinomia….durerea si fericirea sunt inseparabile…nu pot exista una fara de cealata!Am cunoscut dezamagiri, debusolari v-am cunoscut pe voi a caror linisti sunt bataile ciocanului in cuiele unui sicriu…v-am cunoscut atat de bine singuratatile, capitularile, deznadejdea….V-am cunoscut atat de bine in sufletul meu, corespondentul vostru era dintotdeauna acolo…Viata e mai mult dect o uiversitate a suferintei…insa nici asta acreditata!V-am ascultat ereziile, consolarile…toate senil de mecanice, toate lipsite de identitar..disperarile, nelinistile…Voi, care ati cautat forma de pacat ce va poate asigura mantuirea!Voi, evazionistii, voua a carei carne e supusa testelor pentru consum…al stiti voi cui!Obiecte de cult…sexual…exhibitionisti creatori de progenituri ale sacrilegiului….complici ai degradarii si blasfemii ale inocentei din ochi nenascuti inca.Voua risipitorilor de Dumnezeu, voua din a caror guri curg rauri de minciuna…voua a caror ochi sunt oceane de minciuna si adevaruri alterate…voua a caror atingeri le simt asemeni sarmei ghimpate sugrumandu-ma.Pastrati-va nealterati in sufletul meu…caci voi sunteti…energia mea vitala…alimente necesare existentei urii…singura mea energie creatoare…evazionistilor!!!

Recuerdos aus Bayern

In palma ei degetele mele in delir…era atata tumult in linistile ei…Da, au trecut milenii de atunci si totusi fiecare clipa alaturi de Ea imi staruie obsesiv pe retina memoriei.Seara absorbea forme, lumini – prevestea schimbari si mutatii in cotidianul sufletului meu…Ii simt palmele mici, pielea elastica…degetele ce compuneau simfonii in jurul degetelor mele..Substanta gratiei ei imi patrundea cu obstinatie trecutul – deconspirand orice antecedent, patrunzand in orice colt intunecat al sufletului meu…Era expresia nobletii, o adevarata monografie a sentimentelor, o combinatie antitetica de erotism si inocenta ce coexistau insa in cea mai pura armonie intr-un singur trup si o infinitate de nuante…Orice silaba ce ii parasea buzele se mistuia in intrega natura a Bayernului supunand orice freamat a copacilor, dand o dinamica ciudata muntilor ce se volatilizau unul dupa altul in spatele nostru…absorbindu-se parca in monumentalitatea naturii…Simteam ca fiecare element al naturii ce ne inconjura ii era supus, ca seara insasi ce ne inghitea i se aservea cu obedienta…o simteam eterna…crescand asemeni sarii in sange…in sufletul meu.Domina tot, de la carne pana la vis, de la furtuni pana la raze de soare – lacrimi si taceri, priviri si sfere…Era Ea – Golgota si Paradisul…surghiun si gratiere…

Itinerariul se sfarsise…in mine o forma hidoasa de prezent costeliv zambea schimonosit…In palma mea Timpul curgea despotic.Irepetabil…